Daniel Văduva. Blog personal

Despre mine

 

Copil fiind îmi doream să mă fi născut ca zeii din spuma mării, însă mi-am dat seama mai tarziu că ar fi fost în zadar pentru că și îngerii sunt în slujba noastră.

M-am născut așadar, pe cale naturală, la 23 iunie 1986 în România comunistă, într-o familie ortodoxă, greu încercata de regim. La o diferență de aproape trei ani a văzut lumina soarelui și fratele meu Mihai, iar în 1993, în urma unui infarct a decedat tata.

Mama s-a recăsătorit și în prezent familia mea numără șapte membri, printre care sor-mea Elena-Dalia născută în martie 2007.

Nu mi-a plăcut niciodată la grădiniță, cu toate că am fost nevoit să o frecventez, apoi o perioadă am învățat la o scoală generală din Tîrgu Jiu, spre sfârșitul ciclului primar transferându-mă la Țicleni, un oraș petrolier din apropiere.

Am terminat școala generală în același oraș și mi-am depus dosarul pentru obținerea unui loc la liceu în Craiova. Am fost admis la Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Grigorie Teologul” unde am studiat timp de patru ani, m-am transferat la Seminarul Teologic Ortodox “Nifon Mitropolitul” din Bucuresti unde am și absolvit, iar pentru moment sunt student la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Pastorală, Universitatea Spiru Haret, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, la aceeasi universitate, colaborator la Ziarul Lumina, și îmi întregesc veniturile desfășurându-mi activitatea în cadrul Grupului Editorial NEMIRA.

23 Răspunsuri to "Despre mine"

Super tare frate!

Bineee Daniel!
Ba, da’ eu de ce nu stiam ca tu esti din Tirgu Jiu?
Oricum, felicitari si la mai mare!

Esti cam visator, dar imi placi :)
Poate scri mai multe sa te cunoastem mai bine ;)
Te pup!

Felicitari Daniel!
Multumesc!

Bravo, mai Daniel! O rugaminte am, pune si tu o adresa de Yahoo! ca sa te contactam. Multumim si te pupam!

Buna, Daniel!
Eu chiar credeam ca suntem zei…, pana m-am convins ca de fapt suntem doar niste muritori amarati :(
Te pup si-ti doresc ce-mi doresti tu mie si sa ti se-ntample tie!

Imi pare bine de cunostiinta si felicitari ptr blog.Te pup

Felicitari!!!!Imi place mult blog-ul u …esty soOper tare
te pOoP…:*:*

Daniel, nu incetezi sa ne surprinzi!

felicitari!imi place mult blog-ul tau=D>

Buna Daniel!! ai un blog extrem de interesant cu o tema ce incita la discutii….dar unde e iubirea intr un final???

daniellll….eu stiam astea despre tine…imi doresc sa te cunosc live……..oricum…tu ma surprinzi mereu placut prin ceea ce faci esti un baiat de nota 20….sincer…t pup….;;):P:Pdulceeee

Isabel, pai, daca sti mai multe spune-ne si noua ca administratorul vad ca e foarte zgarcit in informatii :P
Iar tu, Daniel, posteaza mai des ca m-am plictisit deja de cate ori am citit “Ganduri din viitor” :)
Te pup!

imi pache moolt de tot blogul u,,,,:d ,,,,poooop:*:*

frumoasa descriere…putini au curajul sa vb deschis despre ei…..felicitari…si tg-jiu e un oras superb

Wow! Si ai timp sa le faci pe toate?
Bravo tie!

te-am vazut la o nunta sambata sau te confund? tu erai?

Da :) am fost la o nunta weekend-ul trecut. Ne cunoastem :-?

Damn dude… gj… haven`t seen ya in ages…

Bai tu mi-ai plecat ca sef de la Seminar si acum ai ajuns un VIP.Felicitari frate si la cat mai multe activitati”daca mai poti!”.Doamne-ajuta!

TI-AM ZIS PERSONAL SI-TI MAI ZIC SI ACUM PRIN COMENTARII:SA-TI AJUTE DUMNEZEU SA DEVI PREOT PENTRU CA VEI FII UN PREOT PLIN DE HAR!!!!!!!!!
DOAMNE AJUTA!!!!!!!!!!!

frumoase cuvinte……dragutz baiat

Hello! Hello! Corina mi-a dat adresa blogului tau :) Nu stiam ca lucrezi la Nemira. Eu am lucrat la Diverta si printre clientii nostri era si aceasta editura. Mult succes! Tinem legatura.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.